Mi s-a purificat subcontientul

Menționez ca nu am integrat aceste exemplificari spirituale cu Atributul Regenerării ca pe un tapas, ci ca o saddhana așa că le-am realizat, uneori în fiecare zi, alteori doar de 2-3 ori pe săptămână. Ceea ce m-a impresionat este următorul aspect pe care l-am observat și pe care nu l-am corelat inițial cu energia subtilă sublimă a Atributului Regenerării Dumnezeiești – s-a trezit în mine dorința de a-mi purifica subconştientul, de a ma elibera de tot felul de tristeți și dureri emoționale pe care le-am acumulat de-a lungul timpului. Pe măsură ce acest proces a început sa se deruleze am putut sa ma privesc cu alți ochi, sa ma descopăr și din alte perspective și sa observ ca s-a amorsat o regenerare în profunzimea ființei mele, ca un fel de eliberare de ceva greu și inutil. 

Mai pot adăuga la ceea ce am scris mai sus doar ca îmi fac ofranda de regenerare cu 12 lumânări de când am primit aceasta inițiere, doar cu pauze mai mari de trei zile între ele (cam 4 ofrande anual) și ca într-adevăr ma simt mult mai bine fizic și protejata de tot felul de viruși. 

Sper ca aceste câteva rânduri sa adauge un ochi măcar la întreaga țesătură pe care am împletit-o cu toții cu energia Regenerării Dumnezeiești.

Menționez ca nu am integrat aceste exemplificari spirituale cu Atributul Regenerării ca pe un tapas, ci ca o saddhana așa că le-am realizat, uneori în fiecare zi, alteori doar de 2-3 ori pe săptămână. Ceea ce m-a impresionat este următorul aspect pe care l-am observat și pe care nu l-am corelat inițial cu energia subtilă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *